Marryanna’s Weblog

18.

Febră,noian îngheţat de vânt.

Buzele ard,pleoapele se mişcă

ca acele de ceas…

E 18…

Paranoia continuă…

Alerg spre culoare şi-o strig,

Mai vreu un dans-

La sigur nu e ultimul….

Fierb.

Mă ard filă cu filă

Şi mă desprind de pământ.

Aştept să mă topesc

în propriul suc.

Tineri pierduţi şi eu,

Aceeaşi….

Ascunzând curcubeul pe buze…

Sunt 18 trişti,

monotoni,

în nămol…

18 ai mei, tot solitară,

probabil mai caut

un chip din oglindă.

18 şi febră…

37 jumate…

Mă roade vocea, piere…

Nici fulgi, nici frunze…

Răsfoiesc trecutul

ca pe o foaie de calendar,

sperând să găsesc un indiciu

al rostului meu în lume…

E 18 şi n-am lumânări,

nici flori,

nici sărut pe ochii închişi,

nici regrete…

Ce bine că mai sunteţi voi,

cei pe care-i iubesc!

Ce bine!

Căci m-aş pierde

în febra fulgilor

ce întârzie să-mi sărute pleoapa…

De-ar ninge nori de parcă m-ai ploua,

Destinul meu ar atârna de o frânghie,

De care-alaltăieri pe-o creangă m-agăţa

Un fluturaş ce lăsa urme pe  hârtie.

Cu un surâs, din perle şi caşmir,

O zi de-un secol aş zbura prin ceaţă

Şi soi de fluturi albi, de sub mundir,

Doar pentru tine iernile ar prinde viaţă.

De-ar ninge nori, dar căuta-vei luna,

Topi-voi într-o ploaie fulgi măşcaţi,

Când lirei tale acorda-vor struna

Îngeri cu chip de fluturi coloraţi.

De-aş fi din in, şi cânepă m-aş face

Şi aripi de vecii ţi-aş împleti,

Până la vlagă seva-n nori aş stoarce-o

Şi fulgii copţi spre tine i-aş sorti.

De aş avea destin de zburătaore

Printre tării pe aripi te-aş purta

Şi-ai deveni ca steaua călătoare,

Doar că aripa de-albiliţă-ar fumega.

De vrei, prepară-mă ca o paietă,

Fă mărunţiş din mine, sau nectar,

Fă-mă un punct pe sticla de la lornietă

Sau pur şi simplu-aruncă-mă-n ierbar.

De stinul meu ar atârna de o frânghie

Şi-o zi de-un secol aş zbura prin ceaţă

De nu mi-aş prinde sufletul în poezie

Când pot să-i dau culoare sau albeaţă.

În lumea mea sunt piesa ta de şah,

În lumea ta mi-am rătăcit aripa,

În lumea noastră locuieşte Bach,

Şi-n lumea lor timpu-şi trăieşte clipa.

Suntem ca piesele de domino,

Depindem, eu de tu, deopotrivă,

Ne avântăm în scenele cu libido

Când stele cad şi frunze se derivă.

În lumea mea sunt singură cu frunza,

În lumea ta eşti plină-n verde dans,

În pas cu noaptea ne dansează muza

Când stele verzi ne cântă în avans.

Avem la gât, din poezii, lingouri,

Când frunze cad şi fulgii ni-i derivă,

Sorbim un verde-galben din tablouri

Şi-l glazurăm cu frişcă abrazivă.

În lumea noastră norii se despart

De cer, şi-n ceaţă ne ţin companie,

În lumea mea şi-a ta fulgii se-mpart

Între pământ şi cer, în poezie.

În lumea noastră, noaptea, printre crengi,

Auzi cum Bach îşi cântă simfonia,

Cum iarna saltă-n ramuri stele verzi

Şi cum dansează-n ceaţă poezia.

În lumea lor timpu-şi trăieşte clipa,

În lumea mea, sunt piesa ta de şah,

În lumi de verde ne rătăcim aripa,

Când absorbim din Stele verzi şi Bach.